Sunt vreo 3 ani deja de când am început să vreau să trăiesc un stil de viaţă sănătos şi să mă intereseze acest trai în mod proactiv, motiv pentru care acum în farfuria mea se găsesc tot mai multe crudităţi şi prospeţime.
De ce mi-am dorit acest lucru? Pentru că înainte de toate, eram într-o stare precară, mă simţeam mai tot timpul lipsită de energie, vitalitate şi chef de viaţă.
În fiecare zi eram balonată, iar constipaţia cronică a fost mereu alături de mine şi m-a însoţit pe tot acest drum. Nu-i port pică, dar m-a chinuit enorm! Fără să vreau, însă eu am chemat-o la mine, iar în conştiinţa mea mă luptam din greu să scap de ea.
Aveam o alimentaţie haotică, plină de sandwich-uri calde (cum le spuneam eu) – câteva felii de şuncă/salam/parizer şi caşcaval între două bucăţi de pâine unse cu unt sau margarină şi lăsate pentru câteva minute în sandwich maker ca să se rumenească şi încălzească, iar apoi le devoram cu ketchup şi maioneză din belşug ….. hmmm ……. o delicatesă la acel moment! Sandwichul cald era hrana mea cea de toate zilele, iar când simţeam nevoia de ceva cald, dar lichid îmi făceam repede o supă la plic – cea de roşii era preferata mea :).
Acest meniu era hrana mea ideală din timpul facultăţii, nu doar că îmi plăcea la nebunie, dar era şi ieftină şi uşor de făcut. Iar când vroiam să mai schimb meniul, mergeam la o pizza în oraş sau îmi luam o shaorma şi o sticlă de cola. Dar să nu îţi povestesc cât de plină, balonată şi lipsită de energie (obosită chiar) mă simţeam pe urmă! Însă la acel moment, nu prea îmi dădeam mult seama de ceea ce se întâmpla cu mine, fiindcă nu prea aveam cu ce compara această stare generală de letargie.
La un moment dat am ajuns într-un punct critic. Şi ştii de ce? Fiindcă treptat începea să mă doară tot mai tare stomacul şi burta. Iar într-un final totul a devenit insuportabil. Constransă de împrejurări şi convinsă de mama mea, am mers la doctor, la un internist, însă acesta, în urma unui consult nu mi-a găsit nimic grav, organele încă îmi funcţionau normal. Dar eu mă simţeam anormal! Şi totuşi nu înţelegeam de ce!?!
La insistentele semnale de-ale mele, accentuate şi de durerile acute de cap, m-a trimis sa îmi fac un RMN, să vadă dacă nu am ceva la cap. Ideea de a-mi face un RMN m-a speriat destul de tare.
În ziua programării RMN-ului am ajuns ceva mai repede la policlinică, aşa că am avut de aşteptat un timp în sala de aşteptare – un loc frumos, plăcut amenajat şi decorat, dar cu oameni bolnavi şi bătrâni, pe punctul de moarte. Majoritatea aveau cancer şi alte boli grave, iar eu aşteptam alături de ei … un peisaj macabru, care m-a umplut de fiori.
Nu ştiu dacă tu ţi-ai făcut vreodată un RMN, dar pe mine această experienţă m-a şocat puţin! În timp ce aşteptam să îmi vină rândul, mi-am pus o groază de întrebări, iar cu o frică imensă mă încurajam mereu că eu nu am nimic, că eu sunt sănătoasă şi că abia aştept să ajung acasă!
Acest timp de aşteptare, a fost un timp marcant pentru mine, fiindcă de aici a început mica mea conştientizare despre cine sunt, ce mănânc şi ce simt.
La un moment dat, aşteptarea mea s-a terminat şi am fost chemată înăuntru! Acolo mi s-a explicat ce trebuie să fac ca să mă aşez pe acel pat magic, care avea să mă introducă în celula înspăimântătoare. Nu aveam voie să mă mişc, însă mie îmi venea să ţip şi să fug afară. Eram foarte speriată, dar în acelaşi timp încercam să mă controlez şi să nu cumva mişcându-mă să îmi iasă un diagnostic pe care nu mi-l doream.
După vreo două zile de aşteptări şi frământări intense medicul de la interne mi-a citit rezultatul investigaţiei RMN. Nu aveam nimic!!! Însă eu totuşi mă simţeam rău! Şi nu înţelegeam de ce? Pentru moment, m-am bucurat că în urma rezultatului RMN nu aveam nimic şi totul părea în regulă, dar m-am impacientat fiindcă eu totuşi mă simţeam rău. Aşadar am ajuns şi la neurologie ca să vedem cum îmi sunt nervii 😉 Acolo, totul a fost deasemenea perfect.
Am uitat să îţi spun că tot în această perioadă avem şi dureri intense de ochi şi nu mă puteam uita atent la nici un obiect. Am fost şi la control oftalmologic, dar culmea, nici acolo nu aveam nimic! Aveam mereu aceeaşi întrebare DE CE dacă mă simt atât de rău? Atunci mi-au dat nişte ochelari cu protecţie pentru calculator (pe care i-am folosit doar de cateva ori din acel moment).
Naucită şi buimăcită de atâtea controale şi rezultate excelente, dar cu o stare generală de rău, am pus punct şirului de investigaţii medicale. Cel mai important sfat pe care l-am putut primi de la doctorul de interne a fost să renunţ la sandwich-urile calde şi supele la plic şi să încep să merg la cantină şi să mănânc acolo. Nu prea am luat eu în serios nici acest sfat, fiindcă la sandwich-urile calde nu am renunţat imediat, însă supele de atunci le consumam numai şi numai la cantină. Cu o oarecare nostalgie, am renunţat să îmi mai cumpăr delicioasa şi păcătoasa supă la plic. Şi totuşi încă nu înţelegeam de ce, ce legătură are minunata supă la plic cu starea mea de sănătate?
Imediat după aceste evenimente din viaţa mea, a urmat o perioadă de 5 luni în care am fost plecată în Franţa, printr-o bursă Erasmus. Acolo m-am schimbat, dar m-am trezit la realitate abia după ce m-am întors în ţară.
În timpul şederii mele în Franţa am mâncat la cantina din campusul universităţii unde eram cazată. Mâncarea era bună, variată şi atent selecţionată. Meniul zilnic includea multe salate crude, legume gătite la aburi sau cuptor şi fructe proaspete şi zemoase.
Chiar dacă la început îmi lipsea enorm de mult sandwichul cald şi mâncarea greoaie – greu digerabilă (motiv pentru care mâncam cu foarte multă pâine, fiindcă simţeam că nu mă mai satur), cu timpul am început să mă obişnuiesc şi chiar să îmi placă acest stil de alimentaţie, mult mai sănătos, uşor de digerat şi cu un plus de vitamine şi minerale necesare corpului meu ca să funcţioneze la parametrii normali.
Pe moment nu îmi dădeam seama prea mult de schimbările care se petreceau, dar revenind în ţară am început să fiu tot mai interesată de ceea ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă şi un stil de trai sănătos. Poate că te întrebi DE CE? Dar cel mai important lucru a fost că toate durerile pe care le aveam înainte să plec în Franţa, acum au început să-mi dispară! Ăsta era un lucru bun!
Odată revenită în ţară m-am interesat şi informat intens despre ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă. Am citit mult la acea vreme, a fost perioada în care efectiv m-am deschis către cunoaştere, către introspecţie şi cercetare (testare). Am testat multe pe pielea mea, de la salamul, parizerul şi pateul de soia … pâna la brânzica şi lăpticul de soia. Încă eu căutam să găsesc variantele mult mai naturale şi sănătoase a sandwichului cald de odinioară.
În acest timp am căutat şi experimentat mult, şi am cheltuit o groază de bani pe acele produse, foarte procesate şi ele, dar care se credeau a fi varianta sănătoasă a produselor convenţionale şi tradiţionale.
Cercetările şi experimentările mele au durat vreo 2 ani, până acum 3 ani, când am descoperit conceptul de hrană vie, raw vegan.
Ligia Pop a fost sursa mea de informare şi inspiraţie. Atunci am auzit pentru prima dată şi de noţiunea de smoothie (dar în română circula tot mai des varianta de zmuti)! Habar nu aveam ce însemna, dar ideea mă tare atrăgea!
Ligia Pop este una dintre primele persoane care au adus în România noţiunea de raw vegan, ceea ce înseamnă hrană vie.
Combinaţia de fructe poaspete, gustoase şi zemoase alături de frunzele verzi şi sănătoase mi se părea ideală! Credeam că este combinaţia fatală care, nu doar că are un gust cu totul şi cu totul delicios şi o textură cremoasă, dar este şi un pahar plin de energie, de viaţă şi prospeţime. Deja, în imaginaţia mea savuram cu o plăcere de nedescris acest nectar aromat şi colorat într-un verde intens şi cu o textură delicios de cremoasă!
Şi ştii de ce doar în imaginaţia mea? Pentru că mintea mea încă nu accepta schimbarea de mentalitate!
Mi-a luat totuşi 2 ani până să simt cu adevărat gustul nemaipomenit al unui zmuti real. În tot acest timp mă delectam şi vitaminizam doar imaginar 🙂
Dar, după cum cred că te întrebi deja …
Ce este un zmuti?
Zmuti-ul (varianta românească al englezescul smoothie) este o combinaţie de fructe, frunze verzi şi apă făcută în blender. Poate te gândeşti ce combinaţie mai este şi asta, de fructe şi frunze verzi? Este singura combinaţie acceptată dintre legume şi fructe.
Poate încă nu şti, dar află că fructele şi legumele în general nu se combină.
Însă frunzele verzi şi fructele sunt o combinaţie reuşită şi uşor digerabilă.
Fructele conţin multe vitamine şi minerale organice uşor asimilabile de către corpul nostru.
Frunzele verzi, pe lângă apotrul de vitamine şi minerale adus, conţin şi o cantitate imensă de clorofilă.
Clorofila este o substanţă foarte importantă şi benefică corpului uman! Ea ajută extrem de mult prin faptul că îţi oxigenează foarte bine sângele, iar într-un mediu foarte bine oxigenat, celulele anormale (bolnave) nu mai au cum să se dezvolte. Şi ăsta este un lucru bun!
Clorofila, este o substanţă care, ca şi fomulă chimică se aseamănă mult sângelui uman, motiv pentru care orice zmuti din fructe şi frunze verzi constituie o infuzie de sănătate şi purificare a sângelui.
Tu ştii că leguminoasele verzi, în special frunzele verzi aduc un plus de energie în viaţa ta zilnică? Iar când spun asta mă refer la energia terestră extrasă de plante din pământ (dând naştere mineralelor organice), cât şi la energia solară extrasă şi înmagazinată în clorofilă.
Îţi este totuşi greu să mănânci la fiecare masă o salată (aşa cum recomandă toţi nutriţioniştii)?
Atunci eu îţi propun tocmai această soluţie: un zmuti verde în fiecare zi! Ţi-l recomand cu mare căldură! Este foarte consistent, plin de nutrienţii exact necesari corpului tău. Te ajută să îţi detoxifici oganismul, este poate cea mai bună soluţie pentru a scăpa de constipaţie, nu crează balonări sau crampe, iar în plus îţi aduce o multitudine de vitamine şi minerale şi o imensă energie şi chet de viaţa!
Nu-i aşa că îţi doreşti şi tu să scapi de celulita care îţi cuprinde tot mai mult corpul?
Vrei să ai de acum înainte unten mult mai luminos şi o piele mai sănătoasă, mai fermă, mai hidratată şi un păr strălucitor şi rezisent?
Un pahar de zmuti în fiecare zi, te scapă şi de constipaţia care te chinuie tot mai mult în ultimul timp!
Nu ştii cum să faci acest zmuti?
As dori si eu mai multe retete de cruditati in mail daca are cineva rog a scrie la subiect retete cruditati sa stiu multumesc…
[…] Bea zilnic un pahar de zmuti […]
[…] Bea zilnic un pahar de zmuti […]
frumos scris! toti cred ca trecem prin aceleasi etape! felicitari pentru sait
imbratisari calduroae si viguroase!
Marina
Multumesc mult Marina pentru tot 🙂 Te mai astept pe la mine cu mare drag si maine 😉