Supă cremă raw de castraveţi şi crutoane din bucăţi de roşii. 100% hrană vie

supă cremă de castraveti raw vegan

Povestea acestei porţii de supă cremă de castraveţi s-a născut într-o zi călduroasă de vară … când ultima mea dorinţă din acea zi, mă ducea automat cu gândul la ceva răcoritor, dar totuşi hrănitor.

Îmi era destul de foame, dar aveam chef să mănânc ceva uşor şi răcoros, cum este, de fapt, aproape toată mâncarea preparată din hrana vie.

De mult timp mă tenta să fac o supă cremă de castraveţi raw vegană, dar se pare că încă nu era momentul oprtun. Însă, în această zi, toate astrele s-au aranjat şi porţia mea de supă cremă s-a preparat. Nu singură, ci cu ajutorul meu 🙂

Este o supă cremă absolut delicioasă, uşoară, hrănitoare, sănătoasă … şi mai presus de toate foarte răcoroasă. Numai bună pentru zilele toride de vară!

… iar calitatea deosebită a unei porţii de supă cremă în varianta crudă, adică din hrană vie (raw) este că se prepară extrem de rapid. Doar câteva minute … şi porţia ta de supă cremă este gata.

Ceea ce îmi place atât de mult la supele preparate din hrană vie, este că nu doar că sunt hrănitoare şi gustoase, dar sunt şi atât de sănătoase şi bogate în nutrienţi esenţiali corpului nostru. Practic, totul este viu şi în stare pur naturală, ceea ce îţi ajută mult la sănătate.

Această supă cremă de castraveţi abundă în enzime, vitamine, minerale, antioxidanţi şi fibre şi poate fi consumată de minune la prânz, la cină sau poate chiar şi la micul dejun.

 

Ingrediente pentru o porţie de supă cremă de castraveţi:

  • 2-3 linguri seminţe de floarea soarelui hidratate în prealabil 4-12 ore (merge şi nehidratate, dar măcinate / râjnite, făcute făină). Hidratate sunt mai gustoase şi mai uşor de digerat.
  • 1-2 castraveţi proaspeţi
  • 1 sfert de ardei galben (dacă îţi place gustul de ardei)
  • 1/2 linguriţă de fulgi de drojdie inactivă
  • 1 vârf de linguriţă cu pudră de turmeric
  • 1 vârf de cuţit cu sare de mare (sau după gust)
  • 1-2 frunzuliţe de mărar
  • 1-2 linguri ulei presat la rece de floarea soarelui
  • opţional un căţel de usturoi (eu nu mi-am amintit să adaug, dar cred că ar merge foarte bine)

 * În loc de seminţe de floarea soarelui se pot folosi şi sâmburi de caju, arahide sau alte nuci pe care le ai la îndemână.

Cum se prepară porţia de supă cremă de castraveţi?

Foarte simplu!

Ai nevoie doar de un blender, un cuţit şi câteva minute la dispoziţie:

1. Adaugi în blender seminţele de floarea soarelui hidratate câteva ore în prealabil

2. Speli şi cureţi castraveţii de coajă (dacă nu sunt bio), îi mărunţeşti puţin cu un cuţit, după care îi adaugi în blender. Adaugi tot acum şi restul ingredientelor şi porneşti blenderul pentru câteva secunde, până când observi că amestecul devine o pastă omogenă.

3. Guşti amestecul de supă cremă de castraveţi şi mai adaugi eventual sare sau condimente, iar dacă ţi se pare că este prea gros, mai adaugi puţină apă şi blenduieşti din nou.

4. Deşerţi, într-o farfurie, tot amestecul de supă cremă de castraveţi şi pregăteşti „crutoanele” din bucăţi mici de roşii. Pur şi simplu tai o roşie în cubuleţe mici şi o adaugi în farfuria cu supă cremă de castraveţi.

Pentru decor, poţi să adaugi câteva frunzuliţe de pătrunjel.

 

Poftă bună şi spor la devorat proaspăta porţie de supă cremă de castraveţi!

 

 

supă cremă de castraveti raw vegan…. deşi cu un aspect aparent banal, gustul, textura şi aroma pe care le are această supă cremă raw de castraveţi  te vor încânta chiar de la prima încercare.

… e posibil ca fotografia cu supă cremă de castraveţi să nu te atragă (nu prea e reuşită – îmi era foame şi nu aveam multă răbdare), dar ar fi păcat să nu o încerci măcar o dată.

Şi apoi de mai multe ori :)) .. mai ales că un castravete este precum o mătură ce elimină toxinele din corp (multe dintre ele acumulate sub forma de kilograme suplimentare), reduce stresul, alcalinizează corpul şi întinereşte pielea datorită conţinutului de nutrienţi esenţiali.

Este o mâncare uşoară, rapidă, hrănitoare, sănătoasă şi în acelaşi timp ideală mai ales dacă te lupţi puţin cu kilogramele şi vrei să ajungi la o greutate normală. Deci, această supă cremă nu te îngraşă, la fel ca toată hrana vie, în general.

 

Sper să îţi fi plăcut această reţetă de supă cremă de castraveţi şi să o foloseşti cât mai des, mai ales acum, când castraveţii sunt din plin peste tot.

 

Cum ţi se pare această reţetă de supă cremă de castraveţi şi când te gândeşti să ţi-o prepari?

lasă-mi un comentariu mai jos şi spune-mi cât de mult te tentează să pregăteşti această supă cremă de castraveţi.

Aştept răspunsul tău chiar acum 😉

 

Cu prietenie,

Raluca Andreea Istrate.

 

Like & Share dacă îţi place această reţetă. Împarte-o şi cu prietenii, nu o păstra doar pentru tine.

Opt In Image
Învaţă să te preţuieşti!
Abonează-te la newsletter-ul Multi Crudi şi primeşti chiar acum cartea cadou

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol şi vrei să fii mereu la curent cu noile informaţii de valoare, atunci nu ezita şi ALĂTURĂ-TE  COMUNITĂŢII noastre!

Înscrie-te şi TU în comunitatea noastră!

... şi priemeşti automat o serie de beneficii!

Comments

comments

24 comentarii la articolul Supă cremă raw de castraveţi şi crutoane din bucăţi de roşii. 100% hrană vie

  • roxana  spune:

    imi place reteta ta.Am probat-o azi si e perfecta

    • Raluca Andreea Istrate  spune:

      Roxana ma bucur tare mult ca iti place reteta 🙂 Acum poti sa ti-o faci cat mai des …. cand ai chef de ceva racoritor, sanatos si delicios 😉

  • ioana-50  spune:

    am toate ingredientele in afara de turmenic,nu am folosit niciodata si nu stiu cu ce la-si inlocui,nu cunosc gustul turmenicului dar daca trebuie am sa incerc.

  • GEORGIANA  spune:

    Poza arata f.bine,compozitia este ieftina si prepararea rapida,sunt convisa ca-i f.buna. Sigur o voi prepara si eu zilele astea.Toate cele bune!

    • Raluca Andreea Istrate  spune:

      Mă bucur că îţi place poza, Georgiana!

      Într-adevăr, nu costă mult să îţi prepari această supă cremă de castravete, dar nici nu îţi ia mult timp până ţi-o pregăteşti.

      Şi e chiar foarte gustoasă, mie îmi place tare mult! Aproape în fiecare zi îmi prepar câte un bol de supă :))

      … să îmi spui, ţie cât de mult îţi place supa?

  • Cornelia Conta  spune:

    Eu am urmaroarea reteta : castaveti rasi si mixati cu marar + usturoi + iaurt. Deasupra presari frunze de patrunjel. Se consuma rece.Sare dupa gust.Eu nu pun deloc.

    • Raluca Andreea Istrate  spune:

      Cornelia, cu iaurt e mai uşor să îţi faci supe creme nepreparate termic.

      Însă atunci când acorzi o mare atenţie alimentelor pe care le consumi şi alegi să consumi doar alimente de origine vegetală, din care iaurtul lipseşte, prepararea unei supe creme reci, fără iaurt, smântână sau alte produse lactate de origine animală, poate fi o mare provocare.
      După multă documentare, eu am ales să nu mai consum alimente de origine animală … aşa am ajuns să creez reţeta acestei supe creme de castraveţi.

      Ai încercat şi varianta propusă de mine la supa cremă de castraveţi? Cum ţi se pare?

      Să mă anunţi dacă ţi-o prepari, sunt curioasă dacă îţi place.
      Deşi este o supă cremă raw vegan, adică preparată doar din vegetale în stare crudă, m-aş bucura tare mult să îţi placă şi ţie.

  • anca onofrei  spune:

    Ma intreb daca nu pun drojdia inactiva si pudra de turmenic, n-o mai fi gustoasa? Poate n-ai pe moment si nu ai de unde cumpara in acel moment.

    • Raluca Andreea Istrate  spune:

      Anca, nu-ti ramane decat sa incerci.

      Eu intotdeauna pun in supa crema de castraveti si turmenic si fulgi de drojdie inactiva (imi plac mult la gust) si nu am incercat fara. Insa tu poti incerca, daca nu le ai si vezi daca iti place. Eventual incearca sa mai pui ceva condimente/plante aromatice.

  • Simona  spune:

    Arată foarte bine,cred ca e si foarte gustoasă ,o sa o fac si eu .

    • Raluca Andreea Istrate  spune:

      Simona,
      desi mie nu mi se pare ca am facut o poza prea reusita, gustul supei creme, m-a uimit. Nu ma asteptam sa imi placa atat de mult. Insa reteta de pe site e o sursa de inspiratie, tu mai poti adauga, daca preferi, si alte ingrediente sau cantitati suplimentare. Important este sa iti gasesti propriul gust si sa adaptezi mereu retele pe gustul tau.

  • Voichita Boldura  spune:

    Bonjour,Raluca Andreea,cred ca m-ai convins cu aceasta supa;cum oricum nu am nimic pregatit pt. pranz,voi merge in piata sa-mi procur ingredientele si…sper sa reusesc…si sa-mi placa(inceputul e,uneori f. important pt. succesele viitoare).Dans quelle ville as-tu fait tes etudes en France?

    • Raluca Andreea Istrate  spune:

      Bonjour, Voichita! … aceasta supa eu am ingragit-o de la prima incercare. Imi place ca se face repede si mie mi se pare gustoasa si hranitoare.

      Insa tu poti sa adaptezi reteta dupa gustul tau. E important sa iti descoperi propriul gust si sa tii cont de el. Asadar, mai poti adauga diverse condimente, plante aromatice, zeama de lamaie, otet de mere, etc, astfel incat gustul supei sa te incante la maxim.

      P.S. In Clermont-Ferrand 😉

  • MIRELA  spune:

    Mersi mult Raluca chiar acum merg sa imi prepar supa asta crema de castraveti dupa care tot astazi vreau sa fac reteta cu dovlecel pt ca am din plin dovlecel in gradina si nu stiam ce reteta sa fac.Mersi tare mult de inspiratie

  • Mirela  spune:

    Raluca cu siguranta am sa incerc reteta, suna foarte tentanta reteta asa ca nu imi ramane decat sa o incerc dar nu stiu daca fulgii de drojdie inactiva e defapt drojdia uscata care se gaseste in orice magazin la pliculet mic de 5gr -15gr!?

    • Raluca Andreea Istrate  spune:

      Mirela, ma bucur tare mult ca vrei sa iti prepari si tu aceasta supa crema de castraveti. Fulgii de drojdie inactiva nu sunt acelasi lucru cu drojdia uscata pe care o gasesti in orice magazin alimentar. Fulgii de drojdie inactiva se găsesc in magazinele naturiste sau la raioanele de produse naturale din magazinele mai mari. Acesti fulgi de drojdie inactiva au un gust plăcut, usor de brânza, insa daca nu ii ai cumparati, nu ii nici un bai. Poti sa iti prepari supa crema de castraveti si fara ei, tot bun trebuie sa iasa.

      Uite, fulgii de drojdie inactiva pe care ii am eu, sunt produsi de firma SanoVita si i-am gasit intr-un magazin alimentar, dar care are si un raion de produse naturiste. Au costat in jur de 7 lei – un pachet de 100 grame.

  • iancau andreea  spune:

    suna tentanta supa aceasta de castraveti, as incerca-o .

    • Raluca Andreea Istrate  spune:

      Andreea, atunci nu mai sta pe ganduri si incearc-o cat mai repede! Ai numai de castigat 😉

  • Mariana  spune:

    Suna tare bine.. multumesc mult, am sa o incerc!

    • Raluca Andreea Istrate  spune:

      Cu mare drag, Mariana! Sper sa iti placa si sa ti-o prepari cat mai des, mai ales acum, cand castravetii proaspeti se gasesc din plin.

  • marieta  spune:

    abia astept s-o incerc.
    Te pup.

    • Raluca Andreea Istrate  spune:

      Te pup si eu, Marieta! Dupa ce ti-o prepari, sa imi spui cat de mult iti place supa crema de castraveti 🙂

Lasă un răspuns

În comentariu se poate folosi cod HTML, ca de exemplu: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>