Despre slăbit ….
Eu, împreună cu una dintre cele mai bune prietene de-ale mele, am ieşit duminică pe jos, la o plimbare prin parc. Era aşa de plăcut şi frumos afară, încât am profitat din plin de minunata zi de sărbătoare. Ne-am aşezat pe o bancă şi am trecut la depănat amintiri.
Nu ştiu ce ai făcut tu duminica trecută, dar pentru mine, această zi a fost una plină de amintiri şi conştientizări.
Dintr-o poveste în alta, am ajuns să dezbatem cum am slăbit eu. Prietena mea nu are greutatea pe care şi-o doreşte, este puţin plinuţă şi visează de mult (poate de când se ştie) să ajungă la o greutate şi siluetă care să o mulţumească şi pe ea. De când ne ştim, ea nu este niciodată mulţumită de cum arată. Interesant este că nici eu nu am fost mulţumită de cum arăt până acum vreo 3 ani.
Împreună cu prietena mea, am reconstituit (conturat) povestea mea 🙂 Cum am slăbit şi ce secrete am descoperit şi folosit …
Eram prin clasa a 5-a când mi-am pus pentru prima dată întrebarea: „Oare eu sunt grasă?” Auzeam (recepţionam) deja din ce în ce mai des discutându-se la televizor şi în jurul meu, despre curele de slăbire si reducerea grăsimii. Până atunci, ori de câte ori s-ar fi discutat acest subiect, eu nu eram pregatită să aud. Pur si simplu îmi intra pe o ureche şi îmi ieşea pe cealaltă, fără să îmi treacă vreo secundă prin gând că eu aş putea fi grasă. Habar nu aveam ce înseamnă acest lucru.
Într-una din zile (din acea perioadă) auzisem la televizor o emisiune despre cum să slăbeşti – dacă ai constatat că eşti gras. Ce este mai interesant e că nu îmi amintesc să se fi spus la tv – cum să îţi dai seama că eşti gras. Asta rămânea la latitudinea fiecăruia să constate şi să se evalueze personal, o variantă deloc indicată atunci când eşti subiectiv (află aici dacă ai sau nu o greutate normală). În timpul emisiunii nu eram nici foarte atentă, dar nici nu ignoram total cele auzite. Eram indiferentă, ca şi cum cele spuse nu erau pentru mine.
Seara, eram în curte la bunica, o curte ca şi la ţară- plină de pui, de găini, iarbă crescută pe alocuri, iar în grajd se auzeau porcii cum guiţă şi vaca cum rage 🙂 Cerul era senin, iar adierile de vânt nu întârziau să bată. O văd pe bunica, cum în hărnicia şi grija ei merge să dea de mâncare la porci (trebuie să-i îngraşe ca la iarnă să îi taie).
Şi ştii cum a descoperit Newton gravitaţia, nu? Stând sub un măr, i-a căzut un măr în cap şi astfel s-a întrebat: Oare există gravitaţie pe Pământ? Ei bine, aşa şi eu, văzând acest gest, în mintea mea s-a trezit pentru prima dată întrebarea: Oare eu sunt grasă? Am început să mă uit apoi la mine cu alţi ochi, să îmi dau seama dacă sunt grasă. Bineînţeles că verdictul meu a fost unul naiv şi cât se poate de subiectiv 🙂 Am tras concluzia că nu sunt grasă, doar puţin plinuţă. Niciodată nu am fost atentă ce mănânc, cum mă simt, habar nu am avut ce e aia alimentaţie sănătoasă.
„Ralu, tu ştii că eşti grasă? Ar trebui să mai slăbeşti puţin!”
Ei, n-am luat eu prea în serios concluzia mea „nu sunt grasă, doar puţin plinuţă” până când, într-una din zile, la ora de sport, una dintre colege îmi spune:
– „Ralu, tu ştii că eşti grasă? Ar trebui să mai slăbeşti puţin!”
– „Hei, sunt în colanţi (nu în pantalonii de sport) şi probabil doar ţi se pare!” îi răspund eu contrariată, şocată, dar tare pe poziţie. La care proful de sport (un om puţin durduliu, la acea vreme) spune:
– „Raluca nu e grasă, e numai bine!”. Ce bucurie m-a cuprins în acele clipe, fiindcă cineva îmi luase apărarea.
În sinea mea ştiam că sunt puţin grăsuţă, dar nu vroiam să recunosc. Dintre toate fetele din clasă, eu eram cea mai înaltă, dar şi cea mai grasă 🙂
Era prea dureros pentru mine, ca şi eu să mă cataloghez drept o fată grasă! Aşa că am refuzat şi uitat îndemnul colegei mele de a mă pune să slăbesc puţin şi am continuat să mănânc. Dar, cum nu aveam o alimentaţie nici echilibrată, nici prea sănătoasă, cu multe grăsimi şi carne, brânză, ouă şi puţine legume – atât cantitativ, cât şi ca diversitate, am continuat să iau proporţii. Dar asta până într-o zi, de fapt într-o seară.
Eram la o terasă cu o altă prietenă, să bem un suc, într-o altă zi de duminică.
La ţară, în sărbători, lumea iese pe stradă la poveşti şi bârfă. Şi ştii cum sunt băieţii, încearcă să agaţe fetele şi să intre în discuţie cu ele. Toate bune şi frumoase, dar am constatat cu multă nemulţumire, că pe mine nu prea mă băgau băieţii în seamă ca şi pe prietena mea. Ce îi drept, ea avea o siluetă tare plăcută şi se vedea că se simte bine în corpul ei. Nu avea nemmulţumiri la adresa persoanei sale, ca şi mine. Lucrul ăsta pe mine m-a deranjat mult, iar sfârşitul acelei zile, pentru mine, s-a soldat într-o noapte albă plină de plâns şi alte descărcări emoţionale. Am plâns până dimineaţă, când zorii zilei au început să apară. Am plâns şi suspinat amarnic şi m-am întrebat mereu de ce eu nu pot fi ca şi ea, ca şi prietena mea cu silueta sa? De ce eu sunt grasă şi multă, iar băieţii nu mă bagă în seamă la fel de mult ca şi pe ea, cel puţin nu băieţii drăguţi şi glumeţi care te fac mereu să te simţi bine. Pe mine mă băgau mai mult în seamă băieţii de care nu îmi plăcea în nici un fel! Ce prostuţă eram la vremea respectivă!?!? Mă revoltasem împotriva legii atracţiei, dar de unde aveam să ştiu, că nemulţumirea mea faţă de sine se emana în jurul meu şi atrăgea acelaşi lucru, chiar dacă eu încercam din răsputeri să maschez şi să par drăguţă şi împlinită, nicidecum nemulţumită 🙂
Îmi amintesc şi acum, cu atâta claritate acea noapte! (care avea să se mai repete). Plângeam şi mă uram din toată fiinţa mea. Eram revoltată şi disperată. Mă strângeam de „perniţele” de pe şolduri, de „colăcelul de salvare”, de copsele pline şi pufoase … cu atâta ură faţă de sine, încât îmi venea sâ îmi rup carnea de pe mine, numai ca să nu mai fiu grasă.
În acea noapte m-am examinat din cap până în picioare! Am evaluat toate părticlele corpului meu să văd pe unde şi până unde a ajuns grăsimea. Concluzia nu a fost una favorabilă, iar rezultatul m-a dezamăgit!
Am devenit conştientă că trebuie să fac ceva! Primul pas a fost înfometarea – o atitudine deloc potrivită, iar pe termen lung foarte dăunătoare siluetei mele. Dacă pe moment – pe termen scurt, am început să slăbesc şi să mă simt mai bine în corpul meu, pe termen lung, această decizie şi abţinere de la mâncare m-a dat peste cap, mi-a dereglat metabolismul şi în final m-am îngrăşat mai mult decât slăbisem. (tu niciodată să nu faci aşa ceva!)
După câteva luni eram în aceeaşi situaţie: era noapte – atât afară, cât şi în sufletul meu, eu plângeam şi eram dezamăgită de cum arătam. Situaţia se repeta, dar metoda de slăbire o schimbasem. Am învăţat deja că înfometarea totală nu e eficientă, aşa că m-am hotărât să mănânc, dar mult mai puţin decât în mod normal. Ei bine, această metodă a dat ceva rezultate, dar nu cele pe care le aşteptam eu. La un moment dat, m-am plictisit de încercarea de-a mai slăbi şi am uitat de metoda mea de-a mânca puţin, care tot un fel de înfometare era, dar una mult mai lentă. Aşa că am început din nou să iau proporţii, dar mult mai lent decât înainte.
O nouă lecţie învăţată: Nici un fel de înfometare nu funcţionează!
Dacă mintea ţi-o poţi păcăli, corpul nu ţi-l poţi păcăli!
Corpul tău este foarte inteligent: dacă vede că îl privezi de mâncare, nu-i nici un bai, el începe să consume din resursele pe care le are (stocate în perniţe, şunculiţe, colăcei, funduleţ, etc), dar în momentul în care începi să mănânci, el (fără să mai stea pe gânduri) va începe să refacă toate depozitele pe care le-a avut, ba din contră, va mai înfiinţa câteva (asta – doar ca să fie pregătit, dacă pe tine te mai apucă găndul să te înfometezi ca să slăbeşti). Aşadar, învaţă şi tu (dacă nu ai învăţat deja pe pielea ta) că înfometarea e rea pentru silueta ta!
Încet, încet am trecut la o altă etapă – etapa curelor de slăbire – care îţi promiteau marea cu sarea, dar despre astea o să îţi vorbesc în următorul articol (pe care am să îl scriu şi postez în curând). O să-ţi dezvălui din experienţa oţetului de mere şi cea a meselor regulate (la ore fixe), „echilibrate” şi variate.
Stai aproape, ca să vezi ce lecţii am mai învăţat şi ce cure de slăbire am mai testat.
Acum, eu nu ştiu dacă ţie ţi s-a întâmplat vreodată aşa ceva, dar chiar m-aş bucura să îmi spui, lăsându-mi un comentariu mai jos. Sunt curiasă dacă sunt singura care a mai trecut prin astfel de momente şi experienţe dramatice şi cruciale, care mi-au dat metabolismul peste cap şi m-au prins în capcana efectului de yo-yo (slăbiri-îngrăşări succesive).
Ştii de ce ţi-am spus toate astea acum? Fiindcă e necesar să te accepţi aşa cum eşti, cu bune, cu rele.
Dacă tu te dispreţuieşti pentru câteva kilograme în plus, ai pretenţia ca cei de lângă tine să te placă? Chiar dacă te deranjează cele câteva kilograme în plus pe care le ai, nu încerca în nici un caz să iei vreo decizie în pripă. Ai răbdare cu tine şi poartă-te frumos cu corpul tău, el ce vină are că tu i-ai dat mai multă mâncare decât îi trebuia, sau o mâncare neadecvată, din care grăsimea rezultată s-a depus pe unde a putut? Analizează bine situaţia în care eşti, calculează-ţi greutatea normală pe care ar trebui să o ai şi, după o informare bine documentată, ia decizia care ţi se potriveşte.
Vreau să mai ştii că înfometarea – ca metodă rapidă de slăbire are doar efecte negative (dacă nu ai aflat deja). Am observat că tot mai multe fete recurg la înfometare ca să slăbească, iar asta nu face decât să îţi deregleze corpul şi metabolismul pe care îl are acesta. De cele mai multe ori, înfometarea are efecte mult prea nefaste asupra ta, excepţie făcând cazurile când, din diverse cauze de sănătate, cea mai eficientă metodă de ameliorare/însănătoşire este postul negru. Dar şi acesta trebuie făcut în cunoştiinţă de cauză şi nu la modul înconştient. Iar postul negru are etapele lui de pregătire şi implementare.
Lasă-mi, te rog, un comentariu mai jos şi relatează-mi când te-ai confruntat cu astfel de momente, de câte ori ai recurs la înfometare (totală sau parţială) ca să slăbeşti?
Dacă n-ai fost tu, poate (cu siguranţă) cunoşti vreo prietenă care a mai trecut prin aşa ceva.
Merită să împărtăşeşti cu noi!
Nu ezita să îmi spui şi să dezbaţi cu noi astfel de experienţe.
Hai să facem ceva, ca fetele din ziua de azi să nu se mai confrunte cu astfel de momente şi scene de dispreţ faţă de propria lor persoană!
Este important să împărtăşim din experienţele noastre, fiindcă acestea, cu siguranţă o să inspire şi susţină pe cineva în calea sa.
Dă un SHARE ca lumea să afle şi să înveţe! Şi un LIKE dacă îţi place 😉
Lasă un răspuns